Doar o altă dimineaţă

               Te trezeşti cu un morman de cuvinte greoaie  şi idei frânte plutinde pe vârful limbii, dar e atât de dificilă exprimarea încât apari ca un paralitic căruia i se boţeşte pijamaua umedă sub el şi a cărui sensibilitate devine inexplicabil de crescută la orice stimul. Imagini rupte dintr-un vis aparent îndepărtat ţi se scurg încă pe sub piele. Inevitabil, e dimineaţa Crăciunului. Filmul urmărit cu ceva ore în urmă, în timp ce încercai să nu faci mare forfotă ţi-a lăsat în memorie o adevărată culegere de emoţii şi trăiri, subiect perfect pentru o noapte plină de culori şi nuanţe ce par a figura umbre.  Caşti leneş şi începi a-ţi scrijeli pielea, obicei împrumutat dintr-un instinc dornic de mângâieri. Încerci să te ridici, dar realizezi, destul de vast, că eşti prea ameţit. Pe bună dreptate, un cadru din multitudinea de vise ţi-a răscolind cu răbdare şi lipsă de decenţă prin toată înfloritura de gânduri. Dar încerci să gândeşti raţional, că doar aşa se cuvine, şi îţi repeţi neîncetat că acea mână de mort scormonind în peretele inimii tale nu e reală, că cei onirici trăiesc doar noaptea, în mintea ta naivă. Nu tot timpul poate apărea curcubeul. Până atunci, e Crăciun.

Rocking around the Christmas tree!

                            Încă o dată Crăciun, încă o dată facem curăţenie pe sub pat şi în spatele dulapului, unde praful e numai bun de scris o scrisoare către Moş Crăciun, în care să îi cerem vrute şi nevrute. Dăm şi peste pozele de  când eram doar nişte gâze gălăgioase(unora le-a placut atât de mult cel de-al doilea atribut, încât îl mai păstrează şi azi) şi intrăm într-o stare perfectă pentru sărbători-melancolie absolută. Toată povestea cu vine moşuleţu ăla de vreo 2000 de ani, şi ne lasă cadouri sub brad în caz că ne-am dat ghetele cu cremă şi le-am şlefuit până arată mai bine ca în magazin se rezumă mai nou la a împodobi bradu(cât mai din plastic, cât mai bine) şi la a-ţi cumpăra o pereche de ghete noi, dar nu pentru moşu, ci pentru party-ul dintre ani. Poate e doar un sentiment paranoic, postmenstrual şi adolescentin de-al meu, dar devenim din ce în ce mai imuni în faţa manifestărilor de genul. Semn bun însă, avem zăpadă şi poate chestia asta albă şi îngheţătă o să ne mai trezească puţin la viaţă. Uhhh! Care vine la o bătaie?

ps:  Pentru toţi cei care de Crăciun vor frecventa toate marginile patului/canapelei şi atât, A Christmas Carol este unul din puţinele filme bune cu tematică specifică acestei sărbători pe care l-am văzut.

              Noul videoclip semnat Taxi ne îndeamnă la iubire necondiţionată. Ţin să adaug că mai toate melodiile Taxi par a face parte dintr-o culegere numită Educaţia Sentimentală. Într-un fel, au şi ei dreptate. Prea multe ne interesează când vine vorba de calităţile sau defectele unei persoane. De multe ori uităm rostul pentru care am pus acele întrebări, doar pentru că răspunsul nu ne mulţumeşte.

<<Nu vreau să ţină la calităţile mele, ci, fără niciun discernământ, la mine! Te iubesc fiindcă eşti bun, Te iubesc fiindcă eşti inteligent, Te iubesc fiindcă eşti frumos, Te iubesc fiindcă...înseamnă că Te este iubit nu pentru el, ci condiţionat, din anumite cauze. O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri estetice, morale şi intelectuale nu este iubire. Şi apoi bun, inteligent, frumos poate fi şi unul, şi altul, dar Te sunt numai eu...>>Garabet Ibrăileanu,"Adela" 

Peştişorule, dorinţa mea e ca lumea să aibă minte

      Sâmbătă, pe la amiază. Fetele, aşa mai plictisite de atâta clocit în vizuina lor, ies la un mini-shooting. Pentru că vremea se strică mereu în ultimul moment, am decis să tragem nişte cadre chiar în curtea blocului, mai exact în vana în care ma bălăceam eu când eram puţin mai mică şi de care bunica s-a săturat, înlocuind-o cu ceva mai modern. Afară viscol, lapoviţă, vânt, tot pachetul mai exact. Ne chinuim noi o vreme să ne creeăm un look aşa, mai a la Mouline Rouge, şi ieşim. Dar când să te apuci şi tu ca omu de făcut ce ai de făcut, te trezeşti cu vreo 5 capuri în fiecare geam, care mai de care apucat de disperare. Ba mai era şi o fetiţă, care era ceva mai entuziasmată-credea probabil că asistă la o invazie de extratereştii. Încercăm noi să îi calmăm din priviri, să înteleagă totuşi că suntem oameni (cu treabă, mai ales), dar spectatorii se lasă greu convinşi. Se duc din faţa geamului-televizor, dar tot se mai uită de după un colţ de perdea, să vadă, sigur nu ne apucăm să mâncăm găini? Ba mai apare şi vecina de la parter, o babă mai arogantă ca o matroană, care se uită la noi ca la dracu. După un timp iese o vecină şi mă recunoaşte. Suspină uşor şi ne invită în partea ei de grădină, că e iarba mai verde acolo (asta după ce minţim că facem poze pentru concurs, că alfel..).  Şi după ce ne-au îngheţat de-a dreptul toate parţile vizibile şi nu, ne-am mutat în casă, unde atmosfera a fost mult mai degajată.

       De curând am scris un scenariu. Tema de la care trebuia să pornesc era drumul de la amiciţie la iubire. Imaginaţia mea fiind mai năzdrăvană, am propus doua fete personaje principale, şi atât. Normal, pentru ca proiectul să fie acceptat de normele educative ale şcolii, am fost nevoită să introduc şi un el. Şi mai rău, fetele nu se mai iubesc doar ele, in micul lor univers, ci se "bagă în seamă" şi X-ul. Vestea bună e că nu va trebui citit textul de multă lume, că talent de scriitor nu prea am, deci nu chinui pe nimeni, pentru că vom filma. Cum? Când? Unde? Habar nu am, da sper să fie curând. Partea ce m-a pus pe mine pe gânduri e cât de greu e pentru un om să se desprindă de lumea lui şi să-şi imagineze una cu totul diferită, să inventeze personaje şi să le mai şi puna să facă nu ştiu ce. Bine, tema nu a fost respectată, într-u totul, eu am vrut ca fetele să rămână împreună, şi aşa rămîn. Cât despre X, are parte de multă acţiune, dar rămâne cu tot pachetul după perioada prestabilită, de 9 luni. Cu mai multe detalii o să revin când o să posed şi un trailer, să nu mă laud în gol(promit să dau şi faze backstage, la care colegii mei se pricep cel mai bine). Până atunci, vă contactez eu în caz că am nevoie de vreo casă ca să putem filma. 

LOVE

http://vimeo.com/31408482

R.I.P. Lori

       Cu toate că ai fost doar un mic ghemotoc de blană albă şi pufoasă, şi că nu prea faceai tu multe, o să ne lipseşti. Prietenii tăi, şoriceii în varianta wild, care convieţuiesc în podul casei, nu au venit să-şi ia rămas bun, dar îi iertăm. Ţi-au ţinut de urât în micile tare escapade prin spatele dulapurilor. I-am certat, urât de tot, dar nu mai contează. Tu nu mai ai de unde să ştii. Îţi mulţumesc pentru fiecare gâdilare prin păr, pentru fiecare mângâiere cu mustăţile tare mici, atât de mici încât erau aproape imperceptabile. Mi-ai arătat că până şi într-un şoricel poate exista afecţiune. Dar acum nu mai eşti.                          R.I.P Lori!

pământeni, locuitorii unui balon de săpun

            Fragilitate. Te trezeşti în mijlocul unui cerc perfect rotund numit lume, care e şi el închis în nimic altceva decât un balon de săpun. Ai o infinitate de drumuri deschise, ai doi ochi ce înghit vieţi întregi şi parcă ar mai vrea şi ceva după, ai iubire, ai credinţă, iei parte la o nedreptate mult prea complicată să o întelegi. Renunţi. Te laşi, continuând să visezi, purtat de un balon de săpun, alături de restul, fiecare în sfera lui, ghidat de sunete si culori, amestecate într-un abstract nedefinit. O poveste? Nu, o viziune. Sau eşti chiar atât de sigur că ce vezi tu văd şi eu? Că balonul tău e la fel ca al meu? De cât timp trăim acelaşi vis? Timp..Singurul timp cronometrat ,în secole, e cel în care sfera ta se sparge şi cazi în neant, înotând printre atâtea vise încât o iei razna. Şi atunci un alt balon te înghite, şi îţi conferă iluzia unei tinereţi. Dar tu eşti eu, şi eu sunt tu, şi toţi suntem unul. Dar trăim într-un vis  care se derulează până în punctul numit de noi moarte, după care se întoarce spre copilărie. Şi din mintea mea te-ai născut tu, iar din mintea ta ai creat alte fiinţe. Dar toţi avem acelaşi suflet, ce într-o zi va ajunge atât de bogat, încât va sparge balonul de săpun. Şi atunci vom şti cu adevărat cine suntem.

Pierdut printre cuvinte

          Cu certitudine ca fiecare dintre voi are o melodie, un parfum, o privire, un loc, un obiect care sa ii trezeasca emotii de mult ascunse si uitate intr-o cutiuta in adancul sufletului. Si atunci cand acesti musafiri vin pe nepoftite, sensibilitatea atinge cote maxime. O revolutie intre Tine1-ala mare si puternic si Tine2-ala mic,firav, plangacios se naste in interiorul fiintei tale. Cine castiga? De obicei, in locuri publice, castiga Tine1, pentru ca incercam sa ne concentram atentia asupra altui fapt, insa atunci cand suntem solitari, Tine2  iti domina intreaga fire, si iti zguduie intreaga fiinta. Si atunci apare dorul... Si parca ai vrea sa retraiesti clipe, momente atat de dragi, incat par file rupte dintr-un basm. Dar esti constient ca nu poti, ca fiecare secunda ce trece e unica. Si intri in depresie. Si plangi. Si ti-ai dori ca pentru un moment sa fi doar un personaj din imaginatia unui copil mic, si sa sti ca nu o sa trebuiasca sa te desparti de cei dragi,  ca poti petrece clipe memorabile alaturi de ei fara sa te doara atunci cand ti le reamintesti, sa poti trai in trecut,prezent si viitor in acelasi timp. Dar copilul mic pare sa fie undeva departe, sau sa doarma, si tu nu mai poti face nimic altceva decat sa continui sa fi tu.