Fragilitate. Te trezeşti în mijlocul unui cerc perfect rotund numit lume, care e şi el închis în nimic altceva decât un balon de săpun. Ai o infinitate de drumuri deschise, ai doi ochi ce înghit vieţi întregi şi parcă ar mai vrea şi ceva după, ai iubire, ai credinţă, iei parte la o nedreptate mult prea complicată să o întelegi. Renunţi. Te laşi, continuând să visezi, purtat de un balon de săpun, alături de restul, fiecare în sfera lui, ghidat de sunete si culori, amestecate într-un abstract nedefinit. O poveste? Nu, o viziune. Sau eşti chiar atât de sigur că ce vezi tu văd şi eu? Că balonul tău e la fel ca al meu? De cât timp trăim acelaşi vis? Timp..Singurul timp cronometrat ,în secole, e cel în care sfera ta se sparge şi cazi în neant, înotând printre atâtea vise încât o iei razna. Şi atunci un alt balon te înghite, şi îţi conferă iluzia unei tinereţi. Dar tu eşti eu, şi eu sunt tu, şi toţi suntem unul. Dar trăim într-un vis care se derulează până în punctul numit de noi moarte, după care se întoarce spre copilărie. Şi din mintea mea te-ai născut tu, iar din mintea ta ai creat alte fiinţe. Dar toţi avem acelaşi suflet, ce într-o zi va ajunge atât de bogat, încât va sparge balonul de săpun. Şi atunci vom şti cu adevărat cine suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu