Cu toate că ai fost doar un mic ghemotoc de blană albă şi pufoasă, şi că nu prea faceai tu multe, o să ne lipseşti. Prietenii tăi, şoriceii în varianta wild, care convieţuiesc în podul casei, nu au venit să-şi ia rămas bun, dar îi iertăm. Ţi-au ţinut de urât în micile tare escapade prin spatele dulapurilor. I-am certat, urât de tot, dar nu mai contează. Tu nu mai ai de unde să ştii. Îţi mulţumesc pentru fiecare gâdilare prin păr, pentru fiecare mângâiere cu mustăţile tare mici, atât de mici încât erau aproape imperceptabile. Mi-ai arătat că până şi într-un şoricel poate exista afecţiune. Dar acum nu mai eşti. R.I.P Lori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu