Te trezeşti cu un morman de cuvinte greoaie şi idei frânte plutinde pe vârful limbii, dar e atât de dificilă exprimarea încât apari ca un paralitic căruia i se boţeşte pijamaua umedă sub el şi a cărui sensibilitate devine inexplicabil de crescută la orice stimul. Imagini rupte dintr-un vis aparent îndepărtat ţi se scurg încă pe sub piele. Inevitabil, e dimineaţa Crăciunului. Filmul urmărit cu ceva ore în urmă, în timp ce încercai să nu faci mare forfotă ţi-a lăsat în memorie o adevărată culegere de emoţii şi trăiri, subiect perfect pentru o noapte plină de culori şi nuanţe ce par a figura umbre. Caşti leneş şi începi a-ţi scrijeli pielea, obicei împrumutat dintr-un instinc dornic de mângâieri. Încerci să te ridici, dar realizezi, destul de vast, că eşti prea ameţit. Pe bună dreptate, un cadru din multitudinea de vise ţi-a răscolind cu răbdare şi lipsă de decenţă prin toată înfloritura de gânduri. Dar încerci să gândeşti raţional, că doar aşa se cuvine, şi îţi repeţi neîncetat că acea mână de mort scormonind în peretele inimii tale nu e reală, că cei onirici trăiesc doar noaptea, în mintea ta naivă. Nu tot timpul poate apărea curcubeul. Până atunci, e Crăciun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu