Dau un ocol lung butoanelor tastaturii. Îmi zâmbesc parşiv, îmi recunosc faţa neinspirată. Le ating, dar refuză să-mi răspundă. Am avut o săptămână deosebit de umană, dar sper ca fantasticul să revină în sufletul meu. L-am lăsat în vacanţă. Un ochi de câine albastru l-a ademenit între filele unei cărţi uşuratice, iar acum se iubesc. Cât despre mintea mea, e albă. Aşteaptă un impuls, o nuanţă. Sunt sigură că o să i se facă dor de litere, curând. Iar atunci o cascadă de idei moarte şi vii se vor amesteca în capul meu. Până atunci, voi ţine doliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu