dormi în păpădii

 mi-ai citit cândva, dintr-o carte scrisă de picioarele unor mămăruţe că au înviat mii de universuri, la fel de infinite precum cel al nostru. "Nu-i aşa că te simţi cât un strop de apă, gâză?" Mi-ai ciufulit uşor puful somnoros de pe gât cu aerul gurii tale amorţite. M-am întors sălbatic, de parcă o mână dezgropată s-ar fi prelins , ca o picătură de rouă, prin interiorul minţii mele. Acum eram ca două oglinzi, faţă în faţă, mângâindu-ne genele cu gene. Şi o călătorie infinită începuse, în spaţiul unui borcan neatins de secole.  Poate unul dintre noi era real. Voi investiga. Dar până am să aflu adevărul, pierde-mă între zgomotele răspunsurilor mincinoase pe care mi le şoptesc ochii tăi închişi. Eşti finit în iubire.